Langa

Project Info

Refugiul Langa este amplasat intr-o sa, intre Vf. Langa si Vf. Izvoarele. Traseul care trece prin zona este nemarcat, iar asta face ca refugiul Langa sa fie unul din cele mai izolate refugii amplasate de Red Dome. Ca amplasament, suntem cu totii de acord ca Langa ofera cele mai spectaculoase privelisti. La est se vad primele muchii nordice ale masivului Fagaras, iar la vest privelistea prinde amploare cu primele varfuri de peste 2500m (Vf. Dara si Vf. Hartopul) si impunatorul vf. Urlea.

In prima serie de refugii montate in 2011, Langa a fost al 3-lea si ultimul refugiu ridicat. Dupa ce au terminat montarea refugiilor Comisul si Berevoiescu, cele doua echipe de lucru s-au deplasat pe creasta pana la zona de amplasare a refugiului Langa. Dupa un traseu de 4 ore, o intalnire cu turma de oi si cainii din dotare, echipele au ajuns spre pranz la zona de montare. Pachetul astepta la locatie de 8 zile si spre surprinderea noastra nu lipsea nimic: nici Cola, nici berea.

Vedere de la Refugiul Langa

O problema de comunicare a facut ca in prima zi de lucru sa ne hranim doar cu seminte de floarea soarelui si bomboane cu miere. Spre seara totusi, a ajuns si mancarea si dupa o masa ca-n povesti(branza de burduf si paine) am lucrat la fixarea talpii si la ridicarea primelor module. Am lucrat exemplar si ne-am oprit din lucru doar la ora 3 noaptea. Lucrul a mers excelent si a doua zi, efectivul echipei atingand un numar record pentru aceasta tura, iar motivatia unui dus cald spre seara fiind irezistibila. In cele din urma, spre seara, o parte dintre noi am coborat spre casa, dar i-am lasat pe trei colegi de munca cu un refugiu complet ridicat deasupra capului… urmau finisajele interioare.

Comunicarea s-a dovedit a fi slaba in acest punct al aventurii noastre de montat refugii, iar cei trei viteji care au ramas sa termine finisajele nu au primit ratia de mancare propusa pentru seara. Cina s-a rezumat la supa fiarta intr-o doza de bere gasita prin gunoi. E amuzant acum, de fapt a fost si atunci pentru unii dintre noi, dar cei trei par sa fie de alta parere. Ziua urmatoare, spre seara a coborat si restul echipei, iar finisajele finale s-au facut intr-o alta tura, dupa cateva saptamani.

Acum, refugiul Langa este probabil cel mai bine intretinut din toate cele opt refugii ridicate de noi in masiv. Lipsa uzurii, este probabil cel mai bun argument, dar si experientele acumulate de noi in ridicarea primelor 4 refugii. Acum, ne place sa revenim la Langa cu orice ocazie, chiar daca presupune o deviere de o ora de la traseul de creasta, sau inca 2 ore si jumatate de inaintat prin viscol si frig, de la refugiul Bratila(s-a intamplat in februarie 2014).

Project Details

  • Ridicat in iulie 2011
  • Transportat cu elicopterul
  • Armatura din fibra de sticla si strat izolator din vata de sticla
  • Ultima verificare: octombrie 2014

Related Work